Principalele cerinţe în alegerea terenului sunt:
- amplasarea fermei la 500 m de ultima casă, la periferia localităţilor;
- suprafaţa să fie suficient de mare pentru a putea asigura amplasarea adăposturilor si construcţiilor anexe;
- relieful să fie plan, uscat, cu o pantă de 2,5%, pentru a permite scurgerea apelor din precipitaţii;
- amplasarea construcţiilor să se realizeze pe suprafeţe ferite de inundaţii, cu sol rezistent si cu apă freatică la o adâncime minimă de 1,5-2 m;
- expunerea terenului să fie spre sud sau sud-vest, opus direcţiei vânturilor dominante;
- asigurarea sursei de apă pentru adăparea animalelor si activitatea fermei;
- existenţa posibilităţilor de racordare la reţeaua electrică si de acces la căile de comunicaţie;
- înlăturarea situaţiilor de poluare a mediului si posibilitatea aplicării unor măsuri sanitar-veterinare.
Amplasarea fermelor zootehnice în teritoriu si a construcţiilor în interiorul fermelor sunt deosebit de importante, putând influenţa favorabil
sau dimpotrivă, desfăsurarea procesului de producţie, starea de sănătate a animalelor si confortul populaţiei.
Deoarece adesea alegerea locului si chiar sistematizarea interioară a fermelor nu costă mult, dar prezintă efecte pe o perioadă îndelungată,
acestea trebuie bine gândite în perspectiva dezvoltării fermelor si a localităţilor din jur, valorificându-se la maximum condiţiile naturale pe care le oferă terenul.
La baza opţiunilor privind încadrarea fermelor într o anumită zonă stau studiile de organizare si de sistematizare a teritoriului, care se întocmesc sub coordonarea autorităţii administrative, la nivel de judeţ si la nivel de localitate, în conformitate cu prevederile Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001.
Inexistenţa acestor studii sau efectuarea lor după amplasarea unor obiective zootehnice sau de industrializare a produselor agricole, poate cauza neplăceri mari investitorilor si chiar pierderi economice considerabile.
Pentru localizarea amplasamentului fermei în cadrul aceleiasi soluţii generale, se iau în considerare o serie de deziderate de ordin economic si igienico sanitar, între care trebuie să se realizeze un echilibru.
Dezideratele economice reclamă în primul rând legătura fermelor cu locul de prelucrare si desfacere a produselor obţinute. În general, fermele de vaci cu lapte, de găini ouătoare si de animale la îngrăsat se amplasează în zona preorăsenească, iar fermele de reproducţie, de crestere si de selecţie, în zona rurală, mai departe de marile orase. Amplasarea fermelor zootehnice mai este condiţionată si de situaţia căilor de comunicaţie, de volumul si distanţele de transport pentru furaje, produsele animaliere si de sursa de energie, care influenţează în mare măsură eficienţa economică a producţiei.
În acelasi timp, atragem atenţia asupra faptului că amplasamentul fermelor de vaci, de găini ouătoare si de animale la îngrăsat în apropierea marilor centre industriale cresc riscurile de supraîncărcare cu poluanţi a organismelor, care nu numai că îmbolnăvesc animalele, dar se elimină prin produsele alimentare si influenţează negativ si sănătatea oamenilor.
Dezideratele igienico – sanitare condiţionează riscul de apariţie a unor boli infecţioase si parazitare, protecţia mediului ambiant si apărarea sănătăţii publice. Alegerea locului pentru amplasarea fermei se va face după un prealabil studiu din punct de vedere igienic al solului, apei si a climei (direcţia vânturilor dominante, nivelul si repartiţia precipitaţiilor etc.).
Terenul destinat pentru construcţii zootehnice trebuie să fie pe cât posibil ferit de vânturile dominante, puternice si reci, preferându-se pantele dealurilor opuse acestora. Terenurile plane nu se recomandă, deoarece complică lucrările pentru scurgerea si evacuarea apelor meteorice si a dejecţiilor. Pantele sudice, uniforme, de aproximativ 0,5-3 %, sunt mai avantajoase, deoarece permit totodată si o bună expunere la radiaţia solară.
Fermele de animale însă este bine să fie amplasate mai jos decât nivelul localităţilor apropiate, pentru a se preveni scurgerea apelor meteorice si a dejecţiilor spre acestea. Se vor prefera solurile cu permeabilitate mare pentru apă si aer, capilaritate si capacitate de reţinere a apei mică, deoarece aceste soluri prezintă o capacitate maximă de autopurificare naturală. Se vor evita văile strâmte, neînsorite si terenurile din apropierea bălţilor, unde se dezvoltă usor insectele transmiţătoare de boli si generatoare de disconfort.
Locul trebuie să fie cu cel puţin 0,5 m deasupra nivelului maxim posibil al apelor în cursul inundaţiilor. Pentru fermele zootehnice mari, ca nivel maxim al apelor se consideră cel care poate fi atins odată la 100 de ani (risc 1 %), iar pentru fermele mici – nivelul ce poate fi atins cu ocazia inundaţiilor ce au loc odată la 50 de ani (risc 2 %). Sursele de apă potabilă condiţionează direct amplasarea fermelor de animale.
Acestea trebuie să asigure apa potabilă la calităţile cerute de standardele în vigoare si în cantităţi suficiente, luând în considerare si perspectivele de dezvoltare a fermei. Deciziile se vor lua numai după studierea atentă a hărţilor hidrografice ale regiunii si a forajelor de probă.
Distanţa faţă de drumuri trebuie să asigure o zonă de protecţie care să prevină contractarea unor boli, ce ar putea fi transmise prin mijloacele de transport si praf. Normativul sanitar veterinar privind amplasarea, proiectarea si sistematizarea obiectivelor zootehnice si de industrie
alimentară, aprobat prin Ordinul nr. 76 / 1979 al Ministerului Agriculturii si Industriei Alimentare, prevede ca perimetrul fermei de animale să nu fie mai aproape de 22 m de la drumurile naţionale, europene si liniile de cale ferată, 20 m de la soselele judeţene si 18 m de la drumurile comunale.
Distanţele dintre diferitele unităţi zootehnice trebuie să asigure prevenirea transmiterii bolilor prin curenţii de aer si insectele vectoare.
Sunt stabilite oficial următoarele distanţe minime:
100 m – între fermele avicole cu pui de carne;
50 m – intre statia de incubatie si diferite ferme agricole;
50 m – intre fermele avicole cu pasari adulte si ferme avicole cu tineret;
500 m – intre fermele de pasari cu linii pure si cele cu bunici;
1500 m – intre fermele avicole si abatorul de păsari;
100-200 m – intre unitatile cu animale de blana şi celelalte unităţi zootehnice;
1500 m – intre fermele de porci/pasari de reproductie si celelalte ferme zootehnice ;
În cazul în care prin studiile de impact nu s-au stabilit alte distanţe, distanţele minime de protecţie sanitară, recomandate între zonele protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort si unele riscuri sanitare, sunt următoarele:
Ferme de cabaline: 100 m;
Ferme de ingrasatorii de taurine, pana la 500 de capete: 200 m;
Ferme si ingrasatorii de taurine, peste 500 de capete: 500 m;
Ferme de pasari, pana la 5000 de capete: 500 m;
Ferme de pasari cu peste 5000 de capete si complexe avicole industriale: 1000 m;
Ferme de ovine: 100 m;
Ferme de porci, pana la 2000 de capete: 500 m;
Ferme de porci intre 2000-10000 de capete: 1000 m;
Complexe de porci cu peste 10000 de capete: 1500 m;
Spitale veterinare: 30 m;
Grajduri de izolare si carantina pentru animale: 100 m;
Abatoare, targuri de vite si baze de receptie a animalelor: 500 m;
Depozite pentru colectarea si pastrarea produselor de origine animala: 300 m;
Plarforme sau locuri pentru depozitarea gunoiului de grajd, infunctie de marimea unitatilor zootehnice deservite: 500 m;
Platforme pentru depozitarea gunoiului porcin: 1000 m;
Distanţele faţă de unităţile industriale si faţă de locurile publice de odihnă si recreaţie se stabilesc în baza prevederilor Legii de protecţie a
mediului nr. 137/1995 si a Ordinului ministrului Pădurilor si protecţiei mediului nr. 125/1996. Conform acestor reglementări, iniţierea unei lucrări de construcţii si montaj, la un obiectiv nou, este permisă numai după obţinerea acordului de mediu, iar acesta se poate obţine, de regulă, după efectuarea unui studiu de impact asupra mediului.
Studiile de impact asupra mediului se solicită pentru toate obiectivele si activităţile pentru care este obligatorie obţinerea autorizaţiei de mediu: cresterea animalelor; industrializarea produselor agricole si zootehnice; epurarea si evacuarea apelor uzate etc.